prea
prea
dimineața curge invers
în inversul mersului
poate de aceea cugetul s-a încuiat în cameră
poate de aceea am și această stare de dejà-vu
impregnată trist și ciudat în pre-cunoaștere
am priceput demult că a știi presupune un anume ton trist
un fel de destin
ca și cum un preaplin ar fi construit la jgheabul fiecărei oreS
și ceea ce este trist
este faptul că deși știi ce se va întâmpla
nimic nu poate fi schimbat
pentru că altfel nu ar mai fi dejâ-vu
altfel ar fi un fel de glisare pe realitate
ciudat spleen la 4:44
cu siguranță am mai trăit toate acestea
este un fel de manierism existențial
viața se face că ne trăiește uneori
și noi nu știm ce trăim
cu siguranță nu știm
trăim în permanență pe marginea mâinelui
care nu vine niciodată
ne uităm la viață de pe un peron
ca la un tren de mare viteză
facem cu mâna unui sens care circulă cu 300 de km pe oră
în care cineva scrie poemul pe care tocmai îl citești
stând comod
pe o secundă bezmetică
un fel de soldat universal total nepregătit
singurătatea are întotdeauna o latură tristă
căci unde nu există frică nu există nici curaj
unde nu există tristețe nu există nici fericire
suntem niște marionete ale dualității
învață să scrii
învață să scrii - spunea Măicuța cu zâmbetul ei de icoană
pentru care scriu de o mie de poeme
tot învăț să scriu
din mine nu rămâne decât trecerea
singurul loc în care toți oamenii au statut egal
scriu cu 30 de kilometri pe secundă
iubesc cu 30 de kilometri pe secundă
adorm regret respir citesc
totul în același ritm
ți-am spus că totul se întâmplă și fără să fiu
și fără să fii
dar sensul îl dă chiar fiirea
căci apa nu poate fi rece decât dacă picioarele mele calcă pe pietrele
verzui și lunecoase
căci pădurea nu poate fi pădure
dacă nu am dormit în iarba înaltă cu miros de usturoi sălbatic
căci mâine îmi vei spune că mă iubești
și vei sorbi cuvintele mele reci ca apa din izvorul dimineții de duminică
uite
adorm acum pentru a secunda oară
trec astfel într-o altă realitate
care miroase a tine
până la tăcere
nu Noe e personajul principal
ci Arca
iubirea nu are nevoie de cuvinte
are nevoie de senin
am deschis o fereastră în piatră
și o toamnă-n sărut
și tu n-ai sâ vii
și eu n-am să vin
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
în anul de restrişte 7528 de la facerea lumii
în luna lui brumărel în a treizecea zi în Bucuresti și-atât
Copyright © 2020 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™
@ndrei filip ©onstantin burdușa™
în anul de restrişte 7528 de la facerea lumii
în luna lui brumărel în a treizecea zi în Bucuresti și-atât
https://poemeleuriasului.blogspot.com
https://toamnanelinistiimele.blogspot.com
https://burdusas-podcast.podsite.io
https://www.buzzsprout.com/1760769
Copyright © 2022 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™
În podcast poemul este recitat chiar de către autor.
Comments
Post a Comment