privind eternul primăvara

privind eternul primăvara

( gând pentru pruncuță)

Când din drum s-ar opri inima să bată

Şi gândul să răzbată

Ce linişte defunctă s-ar aşterne

Peste zborul păsării mele

Şi zbaterea aripilor ar cădea ca arsă

Într-o lume întoarsă

Şi neînțeleasă

Şi rădăcinile n-ar mai țese seva

Însoritelor clipe şi ineluctabilelor maluri

Ale râurilor de sentimente

Cu care îți sărut apăsat

Profunda mirare

A iubirii tale

Încă neîmbânzită

De aceea

Copilă

Îți mângâi părul bălai

Cu speranța eternei împliniri

În lacrima limpede

A zilei de azi

Şi-a necuprinderii de mâine

Cu dorul deplin

Al curcubeului

Pe care ți-l las moştenire

În fiecare cuvânt

în anul de restrişte 7523 de la facerea lumii

în luna lui mărțișor în a doua zi

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Bărbatul care n-are decât toamna