Bărbatul care n-are decât toamna

  despre șapte toamne împletite în cuvinte       plâng pe umerii unei singurătăți șchioape cu foșnet de pași ofiliți   fiecare frunză cade asemeni unei lacrimi cu un zgomot asurzitor de galben topindu-se într-o toamnă cu păsări triste de gesturi frânte   dar nimeni nu mai citește demult sentimente toată lumea citește cuvinte zdrențuite și certificate   si cu toate acestea există iubiri care nu trec niciodată   ele se rotesc în jurul anilor ca niște păsări de lumină planând deasupra mărilor esența pură a curgerii   drumul geme galben ruginiu de-o zi descusută la îngeri și eu port cu durerea de a dărui o inimă cât o respirare   am pus-o într-un coș cu șapte nuiele de lumină și am învelit-o cu patimă   căci iubirea e curgere in fața tropotului puternic al timpului cel de nearătat ochilor   vin către tine femeie să ne împletim toamnele în cosițe de frunze   ...

  EFEMERIDĂ eu te-am iubit, iubito, doar o viață, tu m-ai iubit etern în altă lume și toamna mea rănită mă îngheață și iarna asta cruntă lasă urme și mi-am rănit de-un colț de toamnă glezna, o creangă-nfrigurată a trosnit sub geamăt, o deznădejde a-nflorit sub freamăt și peste drumul lung apuse bezna și-am alergat și te-am strigat și în cădere din vers în plâns și – apoi din plâns în vers îmi schimbă toamna viața în durere și frigul vaietul mi-l impleti în mers ești ba prea mult și totuși prea puțin, ești prea puțin, și-adesea-mi pari prea mult, aș vrea să plec doar ca să pot să vin, aș vrea să vin doar să mă porți în gând, eu te-am iubit, iubito, doar o viață, tu m-ai iubit etern în altă lume și toamna mea rănită mă îngheață și iarna vrerii tale lasă urme. andrei filip 28 octombrie 2014 bucurești

  Ziua lui Alexandru începuse senină şi liniştită, deşi visase că Mercedes-ul lui se dezasamblase ca în desenele animate, sub greutatea prea mare transportată. Sentimentul nu era prea plăcut cu atât mai mult cu cât încă nu-şi rezolvase problemele cu cealaltă maşină, Nissan, pentru care încă mai căuta soluţii în conflict deschis fiind cu societatea de asigurări. Adevărul era că firma aceea de asigurări era o firmă de excroci pusă pe căpătuială pe banii credulilor, pentru că numai aşa se puteau face bani serioşi în ţara asta: păcălindu-i pe cei mulţi şi nevolnici. Deci: spuneam că dimineaţa de luni de sfârşit de octombrie nu era deloc o zi urâtă, deşi afară nu era atât de cald pe cât se spunea la ştiri. În fapt adia un vânt rece care făcea să simţi că e toamnă târzie, în ciuda faptului că soarele strălucea puternic şi cald, dar asta numai la adăpostul parbrizului. Adele era un copil cuminte, uşor mai răsfăţat decât şi-ar fi dorit maică-sa, dar aflată în permanenţă sub protecţia lui A...

  idee cu toamnă la deplin         viața se întâmplă înlăuntrul lui unu   moartea se întâmplă înlăuntrul lui zero acolo unde zero nu este un număr ci o eternitate   de aceea 0 și cu 1 fac plus infinit și nici nu are sens și nici nu are margini să aduni neadunatele   de aceea mama mea de mine este femeia mea de mine care este fiica mea cea din mine fântână cea care curgere este din curgerea mea ca o orchestră de coarde în abis pe-o partitură care va exploda la contactul cu suprafața sărată a lacrimii ce va despica mov cerul peste ofilitele valuri   dacă nu înțelegi pruncule lasă-te în mine și uită-te în zare vei vedea rânduri întregi de bunici ai bunicilor ai străbunicilor străbunicilor până la primul sau ultimul pas   depinde de unde privești pământul de la răsărit sau de la apus   când ieși numai te rog închide zborul la aripi   altfel se v...

    fervoarea ca o toamnă de îngeri           atât a murit toamna asta atât s-a zguduit durerea înlăuntrul său copacii despicându-i   de frunze că timpul s-a întâmplat să crape pe la colțuri irepetabil și iremediabil și femeia s-a descălțat de duioșia ei împietrită în lacrimi între ghizdurile fântânii celei săpate între omoplații bărbatului ei cu toată sudoarea fervorii celei de toate zilele   căci ceea ce nu înțelege nimeni este tocmai indispensabila necesitate a fervorii   fervoarea este ceea ce unește existența cu lumina și   cu timpul   uite și acum simt cum țâșnește din mine strigătul ca o crăpătură de lumină răzbătută prin tăișul curgerii până la prăsele până la sânge   ce îngeri am putea fi dacă prin venele noastre ar curge lumină și toamna ofilindu-ne pielea s-ar face galben -ruginie ce colorate ar fi străzile și orașele și câtă poezie ar u...

  rostul în bază doi la infinitiv         infinitul căzu de la etajul unu și-și rupse un poem acum poemul șchiopăta într-un apus de toamnă zdrențuită haotic pipăind visele sub vraja mirosului de nerostire   în acest răstimp prefăcuți în pulberea ruginie a aceluiași apus nescris noi răsuceam deznodăminte înnodate într-o beție de să ruturi pe lespedea unui vers desfăcut la șireturi     și lăsăm inimile să respire în culcușul palmelor îngerind zilele rămase ascunse î n cump ăna rostirii   infinitul se ținea de șale și zâmbea amar iar noi ne vedeam de tainele cuminți ale gândurilor noastre   neștiute adâncuri ce vor coace poamele târzii ale unui nou început   ce nerostire   ce nerostire ne lasă toamna pe umeri într-un ruginiu infernal de vetustă iubire miruța &   @ ndrei filip © onstantin burdușa ™ în anul de restriște 7529 de la facerea lumii în a d...