rostul în bază doi la infinitiv

rostul în bază doi la infinitiv

infinitul căzu de la etajul unu și-și rupse un poem

acum poemul șchiopăta

într-un apus de toamnă zdrențuită

haotic pipăind visele

sub vraja mirosului de nerostire

în acest răstimp

prefăcuți în pulberea ruginie a aceluiași apus nescris

noi răsuceam deznodăminte înnodate

într-o beție de săruturi

pe lespedea unui vers desfăcut la șireturi

și lăsăm inimile să respire

în culcușul palmelor

îngerind zilele

rămase ascunse în cumpăna rostirii

infinitul se ținea de șale și zâmbea amar

iar noi ne vedeam de

tainele cuminți ale gândurilor noastre

neștiute adâncuri

ce vor coace poamele târzii

ale unui nou început

ce nerostire

ne lasă toamna pe umeri

într-un ruginiu infernal

de vetustă iubire

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în a douăzeci și treia zi de brumărel în Ghiroda

https://burdusas-podcast.podsite.io/

În podcast recită autorul

Bărbatul care n-are decât toamna