dis-de-vis

dis-de-vis

 

 

doem

 

iubesc cu voce tare de pe prispa zilei

împletind cerul străpuns de glasul cocoșilor

cu stelele astea sticloase încălțate cu ger

 

se aude de departe

urletul strident al crengilor goale

 

și eu fumez

amintirea unui acord mut de pasăre necântătoare

în versuri înmugurite în

brațele mele goale de tine

ce se ridică spre cer orbecăind în rugăciune

și ele se întorc la mine binecuvântate

aninate pe respirare și de frunze

necuvântătoarele mele suspine

poate

torcând lumină

 

și se întorc înapoi la mine

și frângerea și strângerea și curgerea și plângerea

de dincolo de lumina visului pe care

îl visăm întotdeauna împreună

 

dar nu acum

nu acum

 

e și ceva mărunțiș din trupul meu tot

 

te-ai întrebat vreodată

ce-mi rămâne mie după ce

mă iubești

 

te-ai întrebat

tu amintire întrebătoare

înainte de îmbrăcare în pași de dantelă

 

te-ai întrebat

 

din gângurit de infinit

iubind cu voce tare

poem de frunze moarte

te-am arat cu poemul meu trist

pe-un țărm desculț

cu nisip clepsidral