despre ritualul de împerechere când curge
despre
ritualul de împerechere când curge
când este de iubit femeia
atunci când răsăritul se
varsă în Dunăre
şi sensurile se împletesc
mirosind vânătoarea
luna îşi pierde puterea şi
se spală în vatra zorilor
cu timpanele zvâcninde de
dorințe flămânde
sângele pulsează nebun
alergând venele
şi muierea simte că
vânătorul e aproape
şi freamătă
şi freamătul ei
se zbate în stomac ca un
stol de fluturi
şi vânătorul aude zborul
fluturilor
şi arcul său stă întins
gata să plesnească
şi dansul vânătorului
devine hipnotic
şi prada nu mai află calea
să iasă din joc
şi nici nu mai vrea
şi nici nu mai poate
căci dezbrăcată e pe
jumătatea jumătății sale de pasăre
şi lumea dispare
şi timpul dispare
şi clipa se lungeşte şi se
lățeşte atât de tare
încât devine eternă
şi săgeata vânătorului
străbate eternitatea
de-a-ndoaselea
către naştere
cu viteza cu care femeia se
lasă pradă
vânătorii
până nu mai există nimic şi
nimeni
doar ritualul
împerecherii
definitiv
precum
creația
când este de iubit femeia
atunci când noaptea apasă
asupra apusului înroşindu-l
şi sensurile se împletesc
lascive la poarta întunericului
chemat de lună să-nvelească
trupul blând
fremătândă
al femeii goale
şi lipsite de apărare
şi
doritoare foarte de
împreunare
din vânător se desprinde o
floare mirositoare
şi mirosul ei plăcut doare
până ce noapte pune stăpânire
deplină pe mare
şi femeia adorme
vânătorului aripă obosită
de-a dreapta arcului
și-atunci
abia
zburătorul merge la culcare
pe-o inimă
din ce în ce mai mare
Comments
Post a Comment