călător fără de umbră

 

 

 

călător fără de umbră

 

mi-e toamnă până la prăsele

și mii de kilometri dor

se culcă noaptea în ulcele

și de prin zori tăceri mă dor

 

te-aș trage noaptea peste mine

să mă-nvelesc cu trupul gol

dar nu e nimeni să-mi aline

cuvântul rupt din asprul dor

 

miroși a mine printre patemi

tu îngerești a noi sublim

din trupul tău odihnă cată-mi

în visul tău cu har de crin

 

mi-a tine până la durere

și drumuri rupte-n lacrimi mor

aș vrea să-mi fi alean și zbor

mi-e toamnă până la prăsele