din gerul cuvintelor de dor sau când la capăt stă începutul
din
gerul cuvintelor de dor sau când la capăt stă începutul
nu
nu
ninge
nu
ninge
curge timpul în țurțuri de întuneric
se rup
ceasurile bătrâne
din
arterele iernii
din
sângele meu
trosnesc
cerbii aprigelor dorințe
cu
răsuflările frânte sub roțile
stelelor
împăturite în întunericul
dezbrăcat
de trecere
parcă
și cerul
se aude scrâșnind din măselele de lumină
la
fiecare miez de noapte
apoi tace majestuos
spălat de simfonii de codrii
doar
candelele sufletelor
luminează
zdrențuitele patemi
ale
strigătelor noastre risipite de tăceri
risipind
solstiții de îmbrățișări
la prețul unui vis ridicat la pătrat
nu
nu
ninge
nu
ninge încă
cuvinte de cremene scapără poeme
în timp ce
tu îmi săruți glezna
sticloasă
cu
precizia unui punct cardinal
înainte de a-ți aluneca printre degete
dorința
lui Dumnezeu
nu-i mai îngheață lacrimile
și
plouă
plouă
înghețat în patemi
necontenit
pretutindeni
e o
iarnă
desprinsă
din același anotimp
de o
seamă cu eternitatea
nu mai
e loc în această îmbrățișare
în care
abia mai încăpem noi
și nici între sunete nu mai e loc
ici-colo
câte un cocoș frânge noaptea
pe la
colțuri
și se simt durerile zămislirii
luminii
până la urmă
la ce bun e
spațiul
dacă
în istoria fiecărei consoane
stă
scrisă o vocală
din al nouălea cer
se aude un colind
și anotimpurile dansează
apoi tac
suspină
și trec
la poarta coastelor tale
trupul meu a îngenuncheat din nou
preț de o frugală îmbrățișare
în
liniștea asta în care îți aud inima fărămițând zorii
curge din patemi
un timp nou
un an
nou
un dor neobișnuit de aprig
de
un alt
poem
început
de o
flămândă iubire
Comments
Post a Comment