alb.trei
alb. trei
ochiul cel curb
plânge fecund luminii
dintr-un sunet de
aripă frânt
iubirii
căzut în cuvânt
relativitatea ca spectacol
relativitatea ca spectacol pe o foiță subțire de răsărit presar amintiri fărâmate și-mi fac din ea o țigară subțire pe care o fumez cu sete în fața plutonului de execuție nu a mai rămas nimic de trăit de spus de iubit totul s-a transformat în cenușa imperiului imuabilului timp în fond nimic nu vine nu trece și nici nu rămâne sunt un punct dintr-un punct dintr-un punct dintre nenumărate puncte fără nici un fel de identitate cade cortina peste un spectacol jalnic de geometrie plană demonstrațiile toate se țin de mâini și se apleacă reverențios în fața ultimilor spectatori în viață spectatorii toți se țin și ei de mâini și se apleacă triști în fața geometriei plane tot ceea ce-am înțeles este relativ până și teoria relativității poate fi relativă și se poate curba în dreptul inimii fumul țigării se disipează lent în fața porții deschise prin poartă răzbate aceeași lumină orbitoare pe care ...
Comments
Post a Comment