Bărbatul care n-are decât toamna

bacoviană de primăvară     e primăvară făr-o zi ard orhidee în zăpadă e prea devreme și cam gri o patimă mai dă să cadă   e primăvară pân’ la țărm pustiu e visul ruginit cuvântul aș vrea să pot să uit să dorm pân’ la sfârșit e gol pământul   e primăvară fără tine nu știu nici cum nu știu de ce întind un braț dau doar de mine și nici de-o poartă nu mai e   e primăvară făr’-un ceas dansează lupii în vitrine tu nu mă ești eu ce să las la vama dintre noi și mine   e primăvară făr’ de har e prea târziu sau prea devreme stau singur într-un gând amar și dorm și eu de trist și lene     @ ndrei filip © onstantin burdușa ™ https://poemeleuriasului.blogspot.com/ https://toamnanelinistiimele.blogspot.com/ https://burdusa.blogspot.com/ https://burdusas-podcast.podsite.io/ https://www.buzzsprout.com/1760769 https://www.buzzsprout.com/1760769 Copyright © 2021 ADRIAN CONSTANTIN BURDU...

  rugăciunea sacrificiului deplin la ceas de mare taină     În numele Tău   curg lumi apuse pe pietre ce plâng vin semne pe semne şi dau în pârg râuri se umflă şi ard nechezând e moarte deplină aici pe pământ   vin semne din semne pe pietre crăpând şi-n răni de lumină sânger curând şi lumile curg ard râuri şi plâng şi sudul de sud şi nordul de flud   şi vânturi se rup din timpul cărunt se farmă tăcerea în plopi de cuvânt vuieşte durerea în lemnul cel sfânt vin semne cu semne ce-nseamnă curând   cuvânt de cuvânt pre moarte călcând când curb se roteşte tot cerul în vânt plăpând plânge luna pe roți de mormânt căci moarte nu este ci doar e pământ   învie lumina din semne ce plâng şi paşii clepsidrei se scurg şi se frâng e vremea să plec la Tatăl cel Blând cu moartea pre moarte cuvinte săpând   dă-mi Doamne iubirea să mă frământ dă-mi Doamne tăcerea cea din cuvânt dă-mi Doamne puterea...

în religia iubirii II     O Doamne sunt atâta de bătrân încât abia acum înțeleg apa rotunjind muchiile zimțuite ale zilelor apuse în vaierul vântului care aduce solstițiul   O Doamne sunt atâta de bătrân încât lacrima a înflorit în fântână într-a lunii măsură sărutând tristețea cu deplinul tăcerii în mireasma reginei nopții   O Doamne sunt atât de bătrân incăt ochii au prins rădăcini de chihlimbar în trilul privighetoarei irupt întunericului în semn de pavăză liniştii şi-n cenuşa luminii abia aflu loc  să îngenunchez la locul rugăciunii celei lăsate drept zălog următoarei ferestre care se va deschide în religia iubirii         @ ndrei filip © onstantin burdușa ™ https://poemeleuriasului.blogspot.com/ https://toamnanelinistiimele.blogspot.com/ https://burdusa.blogspot.com/ https://burdusas-podcast.podsite.io/ https://www.buzzsprout.com/1760769 https://www.buzzs...

  ” în religia iubirii ” este un poem   scris sub licența @drian ©onstantin burdușa™ .   În istoriografia personală este datat în 7 iunie 2016   Poemul arată astfel :   în religia iubirii I   ascultă cum se strecoară printre pietre singurătatea apei prelungă şi cristalină fărâmând în întunericul limpede şoaptele cele atât de departe roditoare rostuind singurătatea-mi în parfumul de mâna Maicii Domnului adâncindu-mă cu lacrima lunii pe pieptul de granit al unei lumi pustii şi întristătoare în care picură noaptea în forme prelungi de lacrime   ascultă-mă cum îți scriu numele împletind zefirul cu suspinul fierbinte al şoaptei abia rostite pe umerii tăi cei încovoiați de sărutul meu care arde până la patima prinsă într-o hologramă plânsă şi ruginită   mâna ta albă şi firavă purtată de singurătatea apei prelungă şi cristalină umezindu-mi buzele în dreptul cuvântului care frânge aşteptare...

  ” o respirare ” este un poem   scris sub licența @drian ©onstantin burdușa™ .   În istoriografia personală este datat în 7 iunie 2016   Poemul arată astfel :   o respirare   liber rotind dep ărtările în jurul orizontului roşu plutind liber pe mângâierile de vânt care-mi întind aripile pân ă la plutire în semnul de semn al întoarcerii acolo unde nu mai sunt doar un punct ci o stare de-a lungul mi şcării într-un alt fel de a fi nu aici nu acum ci doar respirând adic ă acel fior intins în aripe cu albastru adânc curbat în miezul copt şi roşu portocaliu care alerg ă de-a lungul simțurilor pân ă la strigăt pân ă la ecou şi înapoi cu un sentiment în crescendo de bucurie de libertate de putere de a alege de plutire c ătre niciunde şi totuşi către totdeauna într-o nemi şcare ciudat de cuprinzătoare şi depărtările care aleargă pe dedesubt inexpugnabil si orizontul care se dep ărtează apropiindu-...