Bărbatul care n-are decât toamna

  ” Crezul meu ” este un poem   care rescrie Crezul așa după cum l-am simțit eu la vremea respectivă sub o formă poetică. El apare și în volum sub licența @drian ©onstantin burdușa™ .   În istoriografia personală este datat în 6 ianuarie 2017   Poemul arată astfel :       Crezul Meu       Cred într-Unul Dumnezeu Tatăl al tuturor făcutelor şi nefăcutelor al cerului şi al pământului al apei şi al focului şi al vântului al zborului şi al dorului al semnului şi al cuvântului al Totului într-unul întreg El Unicul   Cred în esența iubirii ca sens acolo unde nu mai e decât lumină şi Cred că numai Dumnezeu este Cel care a pictat acest univers   Cred în Divin că este etern şi lumea este numai un prag către el şi cred că apa şi vântul şi focul şi pământul sunt pline de El   Cred în Fiul lui Dumnezeu Unul născut Carele din Tatăl S-a născut Lumină di...

  rugăciunea cea dinspre întoarcere     ca şi cum aş aduna tăcerea pietrei ca şi când aş risipi prea plinul norilor în fiecare poem şi din adâncuri desculț aş striga de nemărginirea dorului mă întorn către Tine Maică a tuturor luminilor purtătoriu de semn creator clepsidral de ritual în eterna iubire de Dumnezeu mă întorn către Tine cu gustul de zbor pe buzele arse   sunt doar un capăt de lumină respirând cât lacrima unei ferigi coborând pre cuvinte printre ramurile de brad ale zilei care nu rămâne   primeşte-mă şi primeneşte-mi strigătul cel de Tine nesățios căci de Tine mi-s plin şi-s rebel în liniştea Ta   primeşte-mă la pieptul Tău că mi-s de Tine prea binecuvântat cu a Ta preaiubire şi-am să vin acum şi pururea în vecii vecilor   AMIN!         @ ndrei filip © onstantin burdușa ™ https://www.buzzsprout.com/1760769   https://p...

  Suntem victimele propriilor noastre greșeli. Întotdeauna vom fi primii și cei mai vinovați de propriile noastre "eșece".

  toamnă. Şişkin. o schiță I curg valurile în aripile mele întinse şi drumurile curg apusurilor şi strigătele țâşnesc asemenea pumnalelor şi cerul rănit de moarte geme gutural şi autumnal se târăsc paşii în reverele timpului întotdeauna întârziat la propria sa însămânțare la propria sa înmormântare căci întotdeauna este ieri înainte de a fi azi şi după a fi mâine când curbându-mă apusului mă întorc în divin în forma cuvintelor cuvântând înlăuntrul corăbiei cetății până la semn şi căteodată mi-e dor a iubi doar vântul şi necuprinsul toamnei celei înmuiate în amnarul apusului curge-mă deci femeie curge-mă şi plânge-mă la țărmul tău feudal Konstantin a 11-a zi a lui avgustu în cetatea lui Bucur Copyright © 2016 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™, All Rights Reserved